Scene de groază în timpul unei piese de teatru cu liceeni. Publicul a văzut totul
Doi adolescenţi de la un liceul din Auckland, au ajuns la spital cu răni la nivelul gâtului, după ce au fost răniţi în timpul unei piese de teatru.
Băieţii în vârstă de 16 ani, elevi la Saint Kentigern College, fuseseră distribuiţi în musical-ul "Sweeney Todd", care spune povestea unui bărbier "demonic" din Fleet Street, care îşi ucide clienţii. Aşa se face că în timpul celui de-al doilea act, adolescenţii au fost răniţi la nivelul gâtului cu un briceag, deşi obiectul ar fi trebuit să fie unul de butaforie, scrie The Guardian.
La faţa locului a fost chemată imediat o ambulanţă, iar liceeni au fost transportaţi de urgenţă la spital, unde li s-au acordat îngrijiri medicale.
În tot acest timp însă, publicul nu a fost anunţat cu privire la incident, întrucât spectacolul a continuat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
"Audienţa nu a fost informată că sângele din scena în care li se taie gâtul victimelor nu este fals. Piesa a continuat, nu am ştiut că tot sângele acela era real, am aflat abia apoi. Este teribil ce s-a întâmplat", a povestit un martor.
Cu toate acestea, Steve Cole, directorul liceului la care învaţă cei doi tineri, susţine că totul nu a fost decât o "regretabilă greşeală" şi că briceagul respectiv fusese verificat înainte de "foarte foarte multe ori".
Acum, autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele incidentului şi vinovaţii.