MENIU

Scandalul plagiatului Buzdugan şi Morar capătă proporţii

Și "regele farselor" din anii '90, Viorel Gaiţă, spune că a fost furat la glume de Daniel Buzdugan! Realizatorul emisiunii “Lumea lui Gaiţă” (PRO TV) a pus dovada pe masă.

Recent, judecătorii au admis cererea făcută de blogger-ul clujean Radu Valentin Băzăvan (groparu.ro), care îi acuză pe cei doi că i-au furat poantele. „Matinalii” de la Radio Zu au fost daţi pe mâna procurorilor şi sunt cercetaţi penal pentru infracţiuni pedepsite cu până la 4 ani de închisoare. Dar asta nu e tot. Situaţia escaladează şi ies la iveală noi acuzaţii, care nu le fac deloc cinste lui Buzdu şi Morar.

Scandalul plagiatului în care au intrat Mihai Morar (34 de ani) şi Daniel Buzdugan (41 de ani) i-au amintit lui Viorel Gaiţă (52 de ani), celebrul umorist al anilor ’90, că şi el a fost “victimă”. Gaiţă a spart gheaţa, fiind primul care, în anul 1992, a venit pe piaţă cu acest gen de glume, din care s-au născut emisiuni la TVR (Veniţi cu noi pe programul doi, Ceaiul de la ora 5), Tele7abc (Mitică), PRO TV (Lumea lu’ Gaiţă, Echipa mobilă), Antena 1 (Miştoc Show) sau Prima TV (a avut rubrică în cadrul Cronicii Cârcotaşilor). „Să faci emisiuni de umor, ani de zile, cu poante furate de la alții şi să mai fii şi plătit regește pentru ele, asta înseamnă să fii mafiot. Uneori însă şi mafioții plâng, nu-i aşa?”, a scris Viorel Gaiţă pe pagina de Facebook, exemplificând şi cu un material video, în care celebra lui glumă cu “Şcoala Ardeleană” este pusă în scenă şi de Daniel Buzdugan.

Mai multe pe Click.ro.

Mai multe articole despre:
scandal plagiat Mihai Morar daniel buzdugan