Sărbătoare mare 23 noiembrie - Cruce cu negru în calendarul ortodox
Ziua de 23 noiembrie reprezintă o mare sărbătoare în calendarul ortodox, fiind marcată cu o cruce neagră.
Biserica ortodoxă îl pomenește pe sf. cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, episcopul Iconiei, şi Grigorie, episcopul Acragandelor
"Cultul Sfântului Antonie adună în zilele noastre mulţime de credincioşi ce se roagă la moaştele sale ce se află în Paraclisul de la Mănăstirea Iezer sau urcă la peşteră unde în liniştea codrului se bucură de întâlnirea tainică cu cel care, urmând Mântuitorului, s-a făcut viu în veci. Toţi cei ce vor dori a se nevoi şi a urca la peştera Cuviosului Antonie să fie încredinţaţi că osteneala lor nu va rămâne nerăsplătită. De aici, din inima pădurii, ca dintr-un amvon, viaţa sfântului străbate peste veacuri ca o predică fără cuvânt a sihaştrilor, ce vorbesc doar prin pacea pe care rugăciunea lor o face să se reverse în fiecare suflet dornic de a vieţui în Dumnezeu. Cu smerenie să ne apropiem şi noi de locul nevoinţelor Cuviosului Părinte Antonie de la Iezerul Vâlcii şi să sărutăm cu evlavie sfintele sale moaşte, rugându-l să ne învrednicească şi pe noi a ne petrece timpul vremelniciei noastre ca fii ai Luminii în credinţă, nădejde şi iubire". (arhiepiscopiaramnicului.ro)
Greco-catolice
Sf. ep. Amfilochie; Sf. ep. Grigore
Romano-catolice
Ss. Clement I, pp. m.; Columban, abate; Lucreţia, m.