Sărbătoare 30 septembrie. Mari sfinți sunt pomeniți în calendar
Mari sfinți sunt pomeniți, astăzi, în calendar.
Ortodoxe
Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei; Sf. Mc. Ripsimia şi Gaiani
Greco-catolice
Sf. ep. m. Grigore luminătorul, apostolul armenilor
Romano-catolice
Ss. Ieronim, pr. înv.; Grigore Luminătorul, ep.
Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 30 septembrie.
Născut în Armenia, Sfântul Grigorie provenea dintr-o familie nobiliară, înrudită cu familiile regale ale Armeniei şi Persiei, din seminţia arzacizilor.
În urma unui conflict al familiei sale cu regele armean, doar Sfântul Grigore şi fratele său au fost salvaţi de la moarte, fiind prunci, restul rudelor sale au fost omorâte. Sfântul Grigore a ajuns mai târziu la Roma şi de acolo a fost trimis în Cezareea Capadociei.
În Capadocia, Sfântul Grigorie s-a convertit la creştinism, a avut familie, soţie şi doi copii. După moartea soţiei sale, s-a întors la Roma, unde a început cu dăruire să slujească viitorului rege al Armeniei Tiridat al III-lea (261-317), un înfocat adept al religiei păgâne, căruia i-a mărturisit credinţa sa, fără temere.
Sfântul Grigore dorea prin serviciile pe care le făcea viitorului rege să răscumpere păcatul tatălui său care trădase şi se făcuse ucigaş al fostului rege al Armeniei, tatăl lui Tiridat.
Întors în Armenia, ca însoţitor al regelui Tiridat al III-lea, care a devenit conducător al Armeniei cu acordul romanilor, Sfântul Grigorie l-a mărturisit neîncetat pe Hristos, ceea ce a atras mânia protectorului său.
Pentru credinţa sa a fost chinuit foarte rău ani de zile, dar în urma unor vindecări miraculoase, a reuşit să-l convingă pe rege de adevărul propovăduirii sale.
Odată cu regele, toată Armenia s-a întors la credinţa în Hristos, au fost sfărâmate templele ridicate pentru zei şi s-au zidit biserici lui Dumnezeu. Împăratul îşi mărturisea înaintea tuturor păcatele şi iuţimea sa şi propovăduia darul pe care l-a primit de la Dumnezeu.
Sfântul Grigorie a fost trimis în Cezareea Capadociei, unde a fost hirotonit episcop de către arhiepiscopul Leonţiu, iar Petru de Sevastia, frate al Sfântului Vasile cel Mare, l-a instalat ca episcop al Armeniei.
În această calitate, Sfântul Grigorie l-a botezat pe regele Tiridat, întreaga ţară urmând apoi exemplul regelui, producându-se o convertire în masă.
Sfântul Grigorie Luminătorul Armeniei a propovăduit creştinismul şi la perşi, asirieni, mideni.
După organizarea vieţii bisericeşti în Armenia, Sfântul Grigorie s-a retras în pustie, unde şi-a sfârşit zilele sale.