Sărbătoare 22 octombrie. Mari sfinți sunt pomeniți în calendar

Ortodoxe
Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes

Greco-catolice
Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes. Sf. papă Ioan Paul II

Romano-catolice
Sf. Ioan Paul al II-lea, pp.

Sfântul Ierarh Averchie este pomenit în calendarul creştin ortodox la 22 octombrie.

A fost episcop al oraşului Ierapole din provincia Frigia, în timpul împăratului roman Marc Aureliu (161-180). Propovăduind Evanghelia într-o perioadă în care creştinii erau persecutaţi, Sfântul Averchie a săvârşit multe vindecări prin rugăciunile sale. A făcut călătorii misionare în Siria şi Mesopotania.

* Sfinţii 7 tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Antonin, Exacustodian şi Constantin, sunt sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă de două ori pe an, la 22 octombrie şi la 4 august.

Sunt cunoscuţi şi sub numele de cei "şapte adormiţi", pentru că au fost adormiţi de Dumnezeu şi după mult timp înviaţi, într-o perioadă în care Biserica era tulburată de erezii, întărindu-se astfel credinţa oamenilor în înviere.

Aceşti şapte tineri au fost soldaţi în armata împăratului Deciu (249-251). Şi pentru că nu au vrut să participe la cultul păgân, au fost prinşi şi au fost duşi în faţa împăratului, care i-a eliberat pentru un timp, impresionat fiind de tinereţea acestora.

Tinerii erau creştini din Efes, fii din familii bogate, şi au rămas împreună în rugăciune şi în postiri, răstignindu-se împreună cu Hristos prin omorârea trupurilor lor şi prin păzirea curăţiei. S-au găsit însă nişte denunţători care au mers la împărat şi i-au spus despre tinerii ce se rugau lui Hristos şi nu voiau să jertfească zeilor.

Erau atunci vremuri în care se dădeau la moarte frate pe frate, tată pe fiu, fiul pe tată, şi nimeni nu-l tăinuia pe aproapele său, dacă îl afla rugându-se lui Hristos.

Aşa s-a aflat despre cei şapte tineri că stăteau într-o peşteră, acolo au fost înmormântaţi de vii, gura peşterii fiind zidită din porunca împăratului.

În timpul împăratului Teodosie al II-lea (408-450), la multă vreme după această întâmplare, zidul care astupa gura peşterii a fost stricat şi cei şapte tineri au revenit la viaţă ca dintr-un somn.

Faptul care a adus în uimire toată cetatea, însuşi împăratul Teodosie venind de la Constantinopol să-i vadă, s-a petrecut pe fondul tulburărilor provocate în Biserică de ereziile apărute în primele secole ale creştinismului, şi în special, în această perioadă, de erezia nestoriană.

Nestorianismul susţinea că cele două esenţe divină şi umană sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin, care locuieşte în om. De aceea, nestorienii respingeau terminologia "Dumnezeu a suferit" sau "Dumnezeu a fost răstignit", crezând că omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei respingeau termenul Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos (Născătoare de Hristos) sau Anthropotokos (Născătoare de om).

Întâmplarea din marea cetate a Efesului a venit ca o luminare şi întărire în acele vremuri tulburi.

Tinerii din Efes au mai trăit şapte zile, după care, plecându-şi iar capetele la pământ, şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.