MENIU

Sărbătoare 11 ianuarie. Mari sfinți sunt pomeniți în calendar. Zi cu însemnătate aparte pentru credincioși

Este zi de mare sărbătoare pentru creștin-ortodocși. 

Ortodoxe
Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte din Palestina; Sf. Cuv. Vitalie

Greco-catolice
Sf. cuv. Teodosie cel Mare

Romano-catolice
Ss. Honorata, fc.; Teodosie, călug.

Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 11 ianuarie.

Sfântul Teodosie s-a născut într-un sat din Capadocia, în secolul al V-lea, într-o familie creştină. A primit o bună educaţie şi avea ascultare de citeţ în biserică.

"Deci, citind cuvintele învăţătoare spre folosul celor ce ascultau, el singur a tras mari foloase pentru că, luând aminte la ceea ce a poruncit Domnul lui Avraam, ca să iasă din pământul şi din neamul său; iar altă dată, gândind la cele pe care le sfătuieşte Evanghelia, adică să lase tată, mamă şi fraţi, pentru viaţa veşnică, el se aprindea cu inima şi ardea cu duhul, ca pe toate să le părăsească şi să urmeze lui Hristos pe calea strâmtă şi anevoioasă". (Vieţile Sfinţilor)

La acestea totdeauna gândind, Sfântul Teodosie a hotărât să-şi închine viaţa slujirii lui Dumnezeu.

Şi-a părăsit familia în timpul împăratului Marcian (450-457) şi s-a decis să meargă la Ierusalim. În drum spre Ierusalim a trecut prin Antiohia, unde l-a întâlnit pe Sfântul Simeon Stâlpnicul, care, deşi nu l-a văzut niciodată, l-a chemat pe nume şi îmbrăţişându-l i-a prorocit că are să fie multora povăţuitor spre mântuire.

Ajuns la Ierusalim, Sfântul Teodosie a intrat într-o mănăstire unde trăia în mare asceză, pentru a se putea apropia de Dumnezeu.

"O asemenea dragoste avea în osteneli şi nevoinţe, încât nu va putea nimeni să o spună cu amănuntul. Rugăciunea lui era neîncetată, privegherea de toată noaptea, lacrimile din ochi totdeauna curgeau ca din nişte izvoare; apoi ţinea postul fără măsură, pentru că 30 de ani n-a gustat nici pâine, ci mânca numai fructe de finic, sau linte, sau ierburi şi rădăcini de pustie, şi de acelea foarte puţine, numai să nu moară de foame. Când nu se găsea acea hrană prin pustie, hrana lui erau sâmburi de curmale, muiaţi în apă; iar sufletul neîncetat îşi hrănea cu cuvântul lui Dumnezeu, săturându-l cu dumnezeiasca râvnă dinăuntru". (Vieţile Sfinţilor)

În timp s-a retras într-o peşteră apropiată de Betleem, fiind urmat treptat de numeroşi ucenici. Datorită faptului că numărul celor care au venit să-şi închine viaţa lui Hristos, lăsându-se povăţuiţi de Sfântul Teodosie, a crescut peste măsură, în anul 465, acesta a întemeiat o mare mănăstire cenobitică (monahismul cenobitic, de chinovie sau de obşte, este o tradiţie monahală caracterizată prin viaţa în comun a călugărilor) între Mar Saba şi Betleem.

Rigurozitatea normelor de convieţuire în mănăstire precum şi priceperea cu care erau toate organizate au justificat numele ce i s-a dat Sfântului Teodosie: "începătorul vieţii călugăreşti de obşte". A murit în jurul anului 529, la vârsta de 105 ani.

Mai multe articole despre:
sarbatoare sarbatoare azi sarbatoare 11 ianuarie