Sănătate, înainte de toate! Alimentul minune care te scapă de pofta de dulce și-ți oferă o stare de sațietate
Dacă îți dorești să scazi în greutate, un aliment sănătos îți poate fi aliat în procesul de slăbire! Este sățios, inhibă pofta de dulce și te ajută să te abții de la prăjituri și alte alimente calorice.
Când vrei să slăbești, este important să adopți un plan alimentar echilibrat, cu un aport redus de calorii. La fel de bine este să introduci în dietă alimente nutritive și sățioase, care inhibă poftele ce ți-ar putea sabota eforturile de a atinge obiectivele tale de slăbire, relatează Click.
Semințele de cânepă sunt un aliat excelent în acest sens! Disponibile atât în variantă decorticată, cât și nedecorticată, semințele decorticate sunt mai practice, fiind gata pentru consum. Acestea sunt o sursă bogată de proteine, chiar mai mult decât carnea și ouăle în aceeași cantitate. Doar trei lingurițe de semințe furnizează 10 grame de proteine, anunță csid.ro. Proteinele, alături de acizii grași esențiali și fibrele lor, inhibă pofta de dulce și oferă sațietate.
În plus, semințele de cânepă furnizează un aport semnificativ de vitamine și minerale, cum ar fi vitamina E, magneziu, potasiu, fosfor, sodiu, calciu, fier și zinc, care susțin sănătatea generală pe parcursul procesului de slăbire, conform specialiștilor de la Healthline.
Gustul semințelor de cânepă este adesea comparat cu cel al nucilor. Este subtil, ceea ce le face ușor de adăugat în diverse preparate, fără a altera prea mult aroma acestora. Semințele de cânepă decorticate se degradează în contact cu aerul, motiv pentru care se recomandă păstrarea lor în frigider.