MENIU

Salonul Auto de la București își recapătă statutul internațional după 8 ani de așteptare

După o așteptare de 8 ani, Salonul Auto de la București își recapătă statutul internațional fiind din nou inclus în calendarul oficial OICA pentru anul 2015. SIAB 2015 va avea loc între 10 și 18 octombrie, potrivit automarket.ro.

Salonul Auto Internațional de la București 2015 va fi deschis între 10 și 18 octombrie pentru publicul general, ziua de 9 octombrie fiind rezervată presei și reprezentanților industriei. Organizatorul Salonului de la București este AMC-APIA Expo, locația este cea consacrată: Romaero Băneasa. SIAB a fost inclus în calendarul OICA (Organisation Internationale des Constructeurs d'Automobiles) alături de alte Saloane Auto prestigioase din întreaga lume. Ultima dată când Salonul Auto de la București a avut parte de o ediție internațională sub egida OICA a fost în anul 2007. Ediții internaționale ale Salonului de la București au mai fost organizate în anii 2003 și 2005.