S-a blocat în lift și a rămas acolo timp de o lună. Cum l-au găsit vecinii
Un american în vârstă de 82 de ani a fost găsit în stare de putrefacție în liftul cladirii în care locuia, după ce acesta s-a blocat în lift și a rămas acolo timp de o lună, fără ca cineva să-i sară în ajutor, deși a apăsat butonul de panică în nenumărate rânduri.
Bărbatul a fost descoperit după ce ceilalți locatari au anunțat autoritățile, susținând că în blocul lor a apărut un miros groaznic. În tot acest timp, familia bătrânului a încercat să dea de urmele bărbatului.
Locatarii s-au mai plâns și administrației clădirii de faptul că liftul nu le funcționa de mai bine de o lună. În cele din urmă, bătrânul a fost descoperit în lift în stare de putrefacție, scrie nydailynews.com.
În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru a stabili în ce circumstanțe s-a blocat liftul și de ce nu s-a sesizat nimeni atunci când bătrânul a apăsat butonul de panică.