REȚETĂ: Desert la pahar, cu căpșuni - Prepară-l acasă, simplu și ușor
Este sezonul căpșunilor, așa că orice desert ce conține căpșuni trebuie încercat neapărat vara aceasta! Mai jos îți prezentăm un desert absolut delicios cu căpșuni, la pahar.
SFAT: Pentru un aspect mai elaborat, alege pahare mai înalte ca să poți pune mai multe straturi de blat, cremă, frișcă și ai grijă ca pe margine întâi să pui fructele tăiate și apoi să torni crema. Poți înlocui căpșunile cu afine, zmeură, cireșe sau poți combina mai multe tipuri de fructe.
Cantitate: 6 porții
Timp de preparare: 1h 20 minute
INGREDIENTE PENTRU BLAT
75 g zahăr
50 g miere
1 ou
50 ml ulei
50 ml lapte pasteurizat
75 g nucă măcinată
coajă rasă de lămâie sau portocală
1⁄2 linguriță cuișoare măcinate
1⁄2 linguriță scorțișoară măcinată
1⁄2 linguriță bicarbonat stins cu suc de lămâie
125 g făină
INGREDIENTE PENTRU CREMĂ
200 g brânză mascarpone
2 plicuri zahăr vanilinat
1 lingură suc de lămâie
250 ml frișcă lichidă
250 g căpșuni
MOD DE PREPARARE
1. Pentru blat, mixează oul cu zahărul, adaugă treptat uleiul, mierea și nuca. Înglobează treptat laptele, bicarbonatul stins cu lămâie, mirodeniile și la final făina. Toarnă aluatul într-o formă cu hârtie de copt și coace-l cam 40 minute în cuptorul preîncălzit la 180 oC. Când se răcește complet, taie-l cu forma de fursecuri cerculețe care să se potrivească cu forma paharelor folosite pentru desert.
Citește continuarea pe femeia.ro