MENIU

Proiect special al LSRS: de ce cred tinerii străini că România merită iubită

Liga Studenţilor Români în Străinătate (LSRS), filiala din Rusia, a pregătit un proiect special pentru sărbătoarea naţională.

De 1 Decembrie, LSRS Rusia a publicat pe Facebook un album foto în care apar mai mulţi tineri din diverse colţuri ale lumii.

Prin intermediul unor mesaje scrise pe pancarte colorate, aceştia prezintă "30+ motive să iubeşti România".

Iată câteva dintre motivele enumerate:

1. "Pentru că România are medici minunaţi" - Anton, Suedia

2. "Pentru că Vuia, Coandă şi Vlaicu ne-au dat şansa să cucerim cerul" - Grisha, Armenia

3. "Pentru că Mamaia este versiunea românească a Ibizei" - Carlos,Spania

4. "Pentru că dacă ai probleme, un român întotdeauna te va ajuta" - Nara, Mongolia

5. "Pentru că aici poţi găsi cele mai frumoase locuri din Europa" - Eduard, Coreea de Sud

6. "Pentru că să dansezi hora e mai bine decât o oră de cardio" - Pedro, Chile

7. "Pentru că în România sunt peste 190 de castele, aşa că e locul ideal pentru a fi o prinţesă" - Lika, Indonezia

8. "Pentru că Ion Cantacuzino a salvat lumea de holeră" - Nishanîn, India

9. "Pentru că atunci când conduci pe Transfăgărăşan te simţi ca în filmul 'Fast and Furious'" - Emre, Turcia

10. "Pentru că românii vorbesc una dintre cele mai frumoase limbi din lume" - Jehad, Palestina