Privilegiile şi funcţiile celor cu numere de înmatriculare „speciale”. Cum era înainte de Revoluție și cum este acum
Numerele de înmatriculare speciale nu sunt o creație de după 1989, pentru că și înainte de Revoluție persoanele cu funcții în statul comunist aveau mașini speciale și numere de înmatriculare la fel. Cele mai „de temut” erau cele cu doar 3 cifre, acestea fiind rezervate celor cu funcții foarte înalte în aparatul de stat.
Numerele de înmatriculare comuniste au fost o enigmă atunci şi încă mai circulă legende despre formatele plăcuţelor. În funcţie de primele cifre şi de numărul următoarelor cifre, după iniţialele de judeţ, ele aveau puteri speciale. Cine avea astfel de plăcuțe era privit altfel. Privilegiile erau nenumărate. Că te oprea Miliţia, că intrai primul la doctor sau că le luai vecinilor faţa la coadă, era suficient să ştie lumea ce număr de înmatriculare ai.
Lumea nu ştia exact însă ce funcţie are proprietarul. Se ştia că sunt anumite numere cu „puteri supranaturale”, dar nu se ştia totul despre ele. Aşa că, dacă aveţi prieteni cu taţi acre erau bazaţi pe vremea aia, acum e momentul să le spuneţi că nu sunteţi fraieri şi că aţi ştiut mereu ce se ascunde în spatele acelui număr.
În primul rând erau numerele de format 1-B-XXX. Cele cu “1-B” şi trei cifre după (B pentru Bucureşti, dar regula era valabilă pentru orice judeţ) erau date funcţiilor înalte din stat. Numai cei privilegiaţi de regim aveau dreptul la ele.
Cele cu “12-B” erau rezervate studenţilor străini, care erau cumva tot parte din CD (Corp Diplomatic) sau TC (Transport Consular) – copii ai ambasadorilor, spre exemplu. În privinţa acestor tipuri de numere cu privilegii “aproape” totale (ex: dreptul de circulaţie zilnică indiferent de wekeend-urile cu regula numerelor pare sau impare, scutire de anumite amenzi al oprirea de către poliţie), treaba era clară. Însă mai circulă legende care spun că şi formatul 4-B avea nişte puteri speciale, dar “mult mai” undercover, ca să spunem aşa.
Totodată, numerele de tip 1-B-XXXX erau ale proprietarilor de aşa-zis rang 2 în Stat (ofiţeri de securitate sub acoperire sau apropiaţi de-ai celor cu 1-B-XXX). Şi numerele de la 2 la 9 – B – XXX îţi confereau „o trecere” mai bună decât ale celorlalţi proprietari de maşini, scrie promotor.ro
După Revoluţie, când au apărut numerele de înmatriculare cu 3 litere, s-a tot spus că formatele WSP, WST şi altele de acest gen sunt ale SPP (Serviciul de Protecţie şi Pază). Apoi au fost ulți români care au crezut că au trecere cu numerele GUV, WOW, WOV sau VOW. Au mai fost şi cei care credeau că dacă îşi pun litere complicate de la finalul alfabetului – XZY – XYZ – ZXY etc. – îi zăpăcesc de cap pe poliţişti în cazul unei infracţiuni. Nu mai vorbim de cei cu PLM, FMM şi STF (asta dacă nu-i cheamă Ştefan).