MENIU

Prietenia dintre copii şi animale este pe atât de sănătoasă, pe cât este de amuzantă

Relaţia de prietenie ce poate apărea între animale (de exemplu câinii) şi copii poate reprezenta un important motor al dezvoltării psihice şi morale al noului venit în sânul familiei.

Insă dimensiunile mici ale copilului aflat la începutul perioadei de creştere şi posibitatea unor mişcări imprevizibile ale micilor necuvântatoare, necesită măsuri speciale; există numeroase lucruri neştiute pe care orice deţinător al unui animal de companie ar trebui să-l ştie, dacă doreşte să-i dăruiască copilului un animaluţ.

Nu orice câine se potriveşte unui anumit copil, precum niciun copil nu se ataşează de orice câine. Problemele ar apărea în cazul în care un copil mai mic de 6 ani interacţionează cu un câine, conform adoptiicaini.ro. Alegerea câinelui potrivit necesită mult timp de gândire şi implicare din partea părinţilor.

Câinii de dimensiuni mari,puternici ar trebui evitaţi deoarece aceştia pot lovi, muşca, iar lătratul acestora îi poate speria pe prichindei. De recomadat sunt câinii mici, care latră mai puţin, ale căror muşcături nevinovate pot fi evitate.

In zilele noastre, adulţii sunt din ce în ce mai ocupati, acordând copiilor din ce în ce mai puţină atenţie, iar necesitatea de a supraveghea jocul dintre un câine mai mare şi un copil le dă şi mai mari bătai de cap.

Mai multe articole despre:
copii câini animale video funny net