MENIU

Prietene de 20 de ani, patru cupluri şi-au construit propria localitate. "E ca într-un film Disney"

Patru cupluri din SUA au pus la punct un proiect inedit: pentru a fi aproape tot timpul, au strâns bani împreună şi şi-au construit propriul "oraş".

Localitatea botezată Llano Exit Strategy se află în apropiere de râul Llano şi este extrem de prietenoasă cu mediul.

Familiile locuiesc în cabane din lemn, gândite de arhitectul Matt Garcia,scrie boredpanda.com. Spre exemplu, fiecare dintre locuinţe are montat pe acoperiş câte un bazin cu apă care se încălzeşte datorită soarelui, iar pereţii sunt realizaţi dintr-un material special, care în timpul verii ţine căldura acasă.

Construcţia unei astfel de case, a cărei suprafaţă este de aproximativ 40 de metri pătraţi, a costat 40.000 de dolari.

Aşadar, prietenii locuiesc într-un mediu nepoluat şi pot petrece împreună oricât timp îşi doresc.

"E ca într-un film Disney aici. Vedem iepuri, căprioare şi tot felul de păsări. Cu cât petrecem mai mult timp aici, cu atât descoperim mai multe lucruri interesante", a povestit unul dintre "localnici".