MENIU

Peștera misterioasă din România unde s-ar afla o comoară pierdută a haiducilor. Ce se întâmplă acolo de peste un secol

Astăzi, turiștii care ajung în această zonă a țării rămân impresionați de priveliștea impresionantă pe care natura le-o pune în față. Însă stâncile care domnesc deasupra Peșterii Cioclovina ascund mistere adânci, iar localnicii credeau că aici ar fi ascuns aurul prădat de cetele de haiduci din cetățile dacice care împânzesc munții.

Turiștii care merg în vacanță în Hunedoara poate că vor vizita și Peștera Cioclovina, din Munții Șureanu. Relieful din această zonă este unul spectaculos, plin de peșteri, avene, cât și stânci impunătoare. În plus, în această zonă putem vizita și cetăți dacice care încă își mai apără secretele, chiar și astăzi.

Atunci când vine vorba despre peșterile de aici, cercetătorii au descoperit că ele au fost locuite chiar și cu 30.000 de ani în urmă, iar, mult mai recent, ele ofereau adăpost călugărilor, oamenilor ce se refugiau din calea războaielor, dar și diverselor bande de proscriși. Iar încă din cele mai vechi timpuri s-a vorbit despre comorile ascunse în aceste peșteri.

Peștera Cioclovina era un loc bine cunoscut de către localnici pentru comorile pe care le ascundea. De aici au fost scoase la lumină artefacte vechi chiar și de 3.000 de ani, cum ar fi podoabe, faianță, ori chihlimbar, potrivit adevarul.ro.

Haiducii foloseau peștera drept ascunzătoare

Această peșteră ar fi fost folosită cândva de haiduci, pentru a ascunde comorile pe care le prădaseră din ruinele dacice care împânzesc munții. Iar chiar și secole mai târziu, localnicii au căutat comorile lăsate în urmă de aceștia.

„Deasupra peșterii, uitați-vă tocmai colo sub piscul cela, încă este o gaură prin stâncă la vale și acolo e comoara cea mare. Pe vremea hoților era un fag mare acolo, care se ridica până în dreptul gaurei aceleia și din vârful fagului până la gaură și-au au făcut ei punte, pe care mergeau acolo, căci altcum puiu de om nu se poate sui acolo.

Când au văzut hoții că nu mai pot trăi pe aci, s-a suit unul și a băgat toate comorile în gaura aceea, iară după ce s-a pogorât jos a dat foc fagului, ca nimeni se nu poată afla comorile lor”, spunea un localnic, preotul Ioan Popovici.