Pe 23 și 24 septembrie facem maraton de cântări la Cupa Agențiilor la Karaoke
Palatul Bragadiru (Calea Rahovei, 147-153) va fi gazda primei ediții a Cupei Agențiilor la Karaoke by Cat Music, care are loc între 23 și 24 septembrie. Competiția și-a propus să identifice care sunt cele mai bune voci ale publicității, dar și cine sunt cei mai curajoși karaokiști indiferent de nivelul talentului vocal.
Am gândit astfel mai multe probe muzicale și coregrafice prin care să exersăm creativitatea participanților: 17 echipe înscrise, fiecare având între 2 și 10 membri. Ei vor evaluați fie pe cont propriu, fie performand în tandem cu 8 dintre cei mai cunoscuți artiști din portofoliul Cat Music. La sfârșit, oferim premii pe baza unui punctaj acordat de juriul profesionist fiecărei echipe.
Artiștii Cat Music care vor urca pe scenă stau pe poziții: Smiley, Delia, Mandinga, Cabron, Voltaj, FreeStay, Shift și Elena Gheorghe. Evenimentul este moderat de CRBL.
Cele 4 probe pe care le vor parcurge participanții sunt următoarele:
- Proba melodiei echipei: probă vocală pregătită integral dinainte de competiție, cu interpretarea unei melodii la alegere;
- Proba Cat Music: echipele participante aleg o piesă din repertoriul selectat al artiștilor Cat Music și o interpretează alături de artistul ales;
- Proba pe un brief live: o provocare trasă la sorti care presupune ca echipa să inventeze o poveste, pe care apoi să o ilustreze pe scenă alături de trupa FreeStay;
- Proba Blue Air: adaptarea pe note muzicale și în pași de dans a instrucțiunilor de siguranță ale unui echipaj de bord.
Juriul va fi format din Oana Ionita (coregraf și dansatoare profesionista), Roxana Niculae (solista, We Singing Colors & Account Executive, Publicis România), Raluca Păună (Advertising & Brand Manager, Blue Air) și Dan Popi (Owner & Managing Director, Cat Music).
Echipele participante sunt următoarele, în ordinea alfabetică a agențiilor/companiilor: Ellen's Degenerates (Advice Students România), The Creionetics (Creionetica), The Magic D (Discovery România), Corul eMAG (eMAG), The Headliners (FCB Bucharest), Free Spirits (Free Communication), Sounds like FIVE’S (FIVE’S), Geometry Global Bucharest, The Awesome GMP’s (GMP Advertising), Google România, Hiptones (Hippos), Mega Singers (Mega Image), Nielsen's DoReMeERKATS (Nielsen România), moBuyers (moBuy), MVcom (Motion Vision Communication), Primettes (PRIME România), Câțiva Sud Est (Sud Est Top Production).
Programul complet al Cupei este disponibil aici.
Premiile acordate de Cat Music vor merge către cea mai bună reprezentație și cel mai bun bând act cu artiști din portofoliul sau, precum și cea mai bună copertă de album dintre cele create de către agenții.
Juriul va acorda titlul de Agenția Anului la Karaoke (locurile I, II și III), cea mai curajoasă echipă creativă, cel mai bun exemplu de teamwork, cea mai bună prezență scenică, cele mai ingenioase nume și logo-uri ale echipelor.
De asemenea, Blue Air va înmâna premii celor mai reușite și originale 3 interpretări: bilete roundtrip fiecare participant din echipa către orice destinație operată de Blue Air,(premiul I), vouchere pentru bagaj de cala (premiul II) și alte produse promoționale (premiul III).
Jola aduc ingineria creativă la Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music, iar provocarea lor vine în forma unor tricouri-orchestră.
Despre Cat Music
Cat Music este principalul jucător din industria muzicală românească. De-a lungul timpului, din portofoliul Cat Music au făcut parte trupe-fenomen care au scris istorie: O-Zone, Andre, 3 Sud Est, BUG Mafia, La Familia, N&D, Class, Ro-Mania, Valahia și multe altele.
Cu o cotă de piață de peste 30% și un catalog ce depășește 6000 de piese, Cat Music reprezintă unii dintre cei mai influenți și de succes artiști ai momentului - Delia, Elena, Smiley, CRBL, What's Up, Andreea Bănică, Giulia, Voltaj, Mandinga, Shift și alții. Artiștii de top din portofoliu și cei peste 1 milion de abonați la canalul de YouTube sunt atuurile care confirmă poziția de lider a Cat Music. Mai multe informații pe catmusic.ro și facebook.com/CatMusicRomania.
Despre Blue Air
Blue Air și-a început activitatea cu două aeronave, 4 rute și 35 de angajați, pe 13 decembrie 2004, aceasta fiind fondată din dorința de a crea o companie românească care să ofere călătorii sigure, confortabile, la un preț accesibil. Astăzi, la aproape 10 ani de la lansare, Blue Air a ajuns în topul companiilor aeriene din Europa, fapt demonstrat de cei peste 10,5 milioane de pasageri care au ales serviciile companiei, iar dezvoltarea continuă.
Despre Cupa Agențiilor la Karaoke by Cat Music
Un eveniment IQads, parte dintr-un concept mai amplu de competiții creative dedicate industriei publicitare din România, Cupa Agențiilor. Seria de evenimente este marca Blue Idea și include Cupa Agențiilor la Fotbal, aflată la a VI-a ediție, Cupa Agențiilor la Gătit, aflată la a II-a ediție, și încă o competiție în premieră: Cupa Agențiilor la Gaming.