MENIU

Participă la OLIMPIADĂ, dar puţini ştiu că a pozat goală! Imagini EXPLICITE cu o sportivă celebră

Alexandra "Aly" Raisman, căpitanul echipei feminine de gimnastică a SUA, este una dintre "vedetele" lotului american. Sportiva de 22 de ani a participat în trecut la show-ul "Dancing with the Stars", ba chiar a pozat nud în 2015.

La JO 2016, Aly Raisman a câştigat deja o medalie de argint la individual compus, iar alături de colegele ei a urcat pe podium la proba pe echipe.

Gimnasta urmează să concureze şi la finala de la bârnă, unde calificată este şi Cătălina Ponor.

Dincolo de performanţele sale pe plan sportiv, Raisman este "vedetă" în America şi graţie altor activităţi. Spre exemplu, tânăra a luat parte al celebrul show de televiziune "Dancing with the Stars".

Mai mult, anul trecut,  gimnasta a pozat nud pentru ESPN The Magazine Body Issue. Totuşi, chiar dacă a apărut goală, pictorialul nu a fost neapărat unul sexy, ci a vrut să transmită un alt mesaj.

"În loc să mă simt jenată în vreun fel de muşchii mei proeminenţi, am învăţat să-i iubesc. Nici măcar nu mă mai gândesc acum la asta ca la un defect, pentru că asta m-a făcut să fiu sportiva de azi", explica ea atunci.

"Întotdeaua este foarte uşor să observi o gimnastă. Sunt musculoase şi puternice. Chiar dacă port un tricou, tot se vede că braţele mele sunt mai musculoase decât ale altor fete", mai spunea Aly Raisman.