MENIU

Obişnuia să bea 4 litri de Coca Cola pe zi. Ce s-a întâmplat când s-a oprit. "Mă durea groaznic"

O femeie din Marea Britanie a ajuns să cântărească doar 57 de kilograme de la 111, după ce a renunţat la suc. Sarah Turner bea zilnic patru litri de Coca Cola.

O tânără în vârstă de 27 de ani din Marea Britanie a reuşit să slăbească  aproximativ 50 de kilograme după ce a renunţat la un singur produs pe care îl consuma zilnic. Este vorba despre Coca Cola, scrie The Mirror.

Sarah Turner cântărea 111 kilograme şi bea zilnic nu mai puţin de patru litri din celebra băutură răcoritoare.

„Eram, cu siguranţă, dependentă”, a povestit ea. „Puteam să beau Cola toată ziua, fără să mă gândesc o clipă la efectele pe care le avea asupra mea. Eram mereu obosită şi nu aveam energie să fac nimic. (...) Faptul că nu mă puteam juca cu copiii mei era groaznic pentru mine. Privirea lor plină de dezamăgire atunci când le spuneam că nu pot să merg cu ei parc mă durea groaznic de tare”, a adăugat ea.

A încercat, aşadar, diverse diete şi cure de slăbire drastice. Nimic nu a funcţionat însă, până când nu a renunţat la suc.

În scurt timp după ce a făcut această schimbare în viaţa ei, Sarah a început să piardă din greutate. În cele din urmă a ajuns să cântărească doar 57 de kilograme.

„Viaţa mi s-a schimbat complet după ce am slăbit”, a mărturisit ea. „Acum pot să fac o mulţime de lucruri”, a mai spus femeia în cele din urmă.