MENIU

O româncă, premiată în Italia pentru onestitate. Ce a făcut femeia

O româncă stabilită în Italia a fost premiată de primarul localităţii pentru un gest de onestitate.

Recent, Ortansa Niculescu a găsit pe o stradă din Cervia un portofel pierdut. În acesta se aflau peste 1.000 de euro, patru carduri bancare, un permis de conducere şi o carte de identitate.

Fără să stea pe gânduri, românca a predat portofelul Poliţiei Municipale.

Gestul femeii nu a rămas nerăsplătit. Primarul Luca Coffari a dorit să o întâlnească personal pe Ortansa şi a premiat-o cu o diplomă pentru onestitatea şi simţul civic de care a dat dovadă, scrie gazetaromaneasca.com.