MENIU

O durea stomacul foarte tare şi s-a dus la spital. Acolo a avut un şoc. "Şansele erau de 1%"

O femeie din Statele Unite ale Americii a avut parte de o surpriză incredibilă. Deşi a ajuns la Urgenţe cu dureri de stomac, medicii i-au spus că, de fapt, urmează să nască.

Emily Sanders nu a bănuit nicio clipă că urmează să devină mamă. În ultimele luni, tânăra chiar slăbise circa cinci kilograme, făcuse sport şi căţărări pe munte fără nicio problemă.

Recent însă, americanca a ajuns la spital cu dureri puternice de stomac. Cel puţin aşa credea ea, până când medicii i-au pus un diagnostic neaşteptat: Emily era însărcinată şi urma să nască, relatează CBS News.

"L-am sunat pe logodnicul meu şi a rămas fără cuvinte. Medicii mi-au spus că am suferit de 'placenta previa', ceea ce înseamnă că placenta nu se află acolo unde ar trebui, provoacă sângerări, iar din cauza aceasta nici nu am simţit când bebeluşul mişca. În tot acest timp am crezut că mă confrunt doar cu o tulburare a ciclului menstrual", a explicat femeia.

Aşadar, la scurt timp, Emily a născut o fetiţă.

"Şansele unei astfel de sarcini erau de 1%", a precizat medicul care a asistat la naştere.