MENIU

O actriţă celebră rupe tăcerea despre gafa de la premiile OSCAR 2017

Un cinematograf londonez a făcut o farsă publicului difuzând "La La Land" în loc de "Moonlight"

Actriţa Faye Dunaway a rupt tăcerea după gafa de la premiile Oscar de anul acesta, în care a anunţat că filmul "La La Land" a câştigat premiul pentru cea mai bună peliculă, declarând pentru NBC News că a fost "complet uimită" şi că s-a simţit "foarte vinovată", scrie New York Times.

A fost unul dintre cele mai memorabile momente din istoria televiziunii, însă Dunaway a spus că nu era supărată după greşeala monumentală, scrie Mediafax.ro.

”M-am simţit foarte vinovată”, a declarat Faye Dunaway în cadrul unui interviu pentru NBC News. ”Aş fi putut face ceva, desigur. De ce nu am văzut numele Emmei Stone pe cartonaş?”

PricewaterhouseCoopers, firma care s-a ocupat de procedura votării la premiile Oscar şi de alte afaceri ale Academiei de Film, şi-a asumat responsabilitatea pentru cel mai mare eşec din istoria Oscar, dar Faye Dunaway şi colegul ei Warren Beatty, sunt cei care au apărut în imaginile filmate în acea seară.

”El a luat cartonaşul, şi apoi nu a mai spus nimic”, a declarat Dunaway, făcând referire la Warren Beatty, căuia i s-a dat un cartonaş greşit pe care era scris numele Emmei Stone. ”Apoi a făcut o pauză. Şi s-a uitat în spatele scenei”.

Mai multe articole despre:
Faye Dunaway Oscar 2017