MENIU

Musaca delicioasă, exact ca la bunica acasă. Preparatul perfect pentru serile reci de iarnă

Musaca delicioasă, exact ca la bunica. Preparatul perfect pentru serile reci de iarnă/ Arhivă foto

Dacă ești în căutarea unei rețete pentru o musaca gustoasă și sațioasă, noi avem soluția! După mai multe căutări prin caietele de rețete ale bunicii, am găsit cea mai bună rețetă de musaca pe care poți să o încerci și tu. 

Ingrediente:

- 900 de grame de carne tocată de vită+porc, la alegere

- 9 cartofi medii albi

- 3 morcovi din grădină

- 4 cepe mari

- 600-700 ml suc de roșii (de preferință, făcut de casă)

- 200 grame de smântână puțin grasă

- 2 linguri de cașcaval ras

- 2 ouă

Condimente: ulei, pătrunjel, sare și piper, oregano 

Mod de preparare:

Vom începe prin a curăța legumele și prin a le spăla. Legumele le tăiem în bucăți potrivite și pregătim o oală mare plină cu apă și un praf de sare, pe care le vom pune la fiert. 

În momentul în care apa fierbe, vom adăuga cartofii cu coaja, spălați ulterior. Vom continua prin a pregăti legumele. Într-o tigaie vom pune morcovii și ceapa, pe care le lăsăm să se călească timp de aproximativ 6-7 minute. 

Vom continua să adăugăm carnea tocată și, cel mai important, vom amesteca cu o lingură de lemn. După ce carnea e gata și nu mai are un aspect roșiatic, vom începe să adăugăm sucul de roșii. 

Cât despre condimentare, aici este totul la alegere. Dacă dorești o musaca mai picantă, poți să pui puțină boia de ardei iute sau, dacă dorești, puțin chili. 

După ce am terminat, vom adăuga aproximativ 300 - 500 ml de apă. Toate acestea vor fi amestecat la foc mic, până când toată apa se evaporă. 

Vom continua să curățăm cartofii de coaja cu care i-am fiert și i-am lăsat să se răcească. Tapetăm o tavă cu hârtie de copt și vom începe să așezăm câte un strat de cartofi, unul de carne și unul de cartofi. 

Peste ultimul strat vom pune un amestec din cele două ouă alături de smântână și cașcaval. 

Tava se introduce la un cuptor preîncălzit, la 180 de grade Celsius, pentru 35-50 de minute.

Poftă bună!

Sursă text: Click.ro