Moment extrem de emoţionant la un show de talente. Toată lumea a început să plângă
Un moment extrem de emoţionant s-a petrecut în timpul unui show de talente televizat.
Printre concurenţii care au urcat pe scenă la "The Voice Kids" s-a aflat, recent, şi o fetiţă în vârstă de 9 ani, din Siria.
Ghina Bou Hemdan a ales să dedice piesa cântată copiilor sirieni. Totul a decurs normal, dar după câteva clipe, când a ajuns la un vers ce spunea "Dă-ne copilăria, dă-ne pace", fetiţa a izbucnit în plâns.
Momentul a fost extrem de emoţionant atât pentru cei aflaţi în sală, cât şi pentru juraţi. Cu lacrimi în ochi, cântăreaţa Nancy Ajram a mers pe scenă pentru a o încuraja pe Ghina să-şi continue momentul artistic.
Potrivit The Independent, piesa pe care fetiţa a cântat-o în timpul concursului îi aparţine lui Remi Bandali, iar versurile sale vorbesc despre drama pe care copiii au trăit-o în perioada războiului civil din Liban, între anii 1975-1990.