MENIU

OBICEIURI DE 1 MARTIE, TRADIŢII DE MĂRŢIŞOR

OBICEIURI DE 1 MARTIE, TRADIŢII DE MĂRŢIŞOR: Ziua de 1 martie este legată de ghiocei, vestitorii primăverii, dar şi de tradiţionalul mărţişor. Firele alb şi roşu, care odată se atârnau de un ban de aur, au cunoscut diverse interpretări de-a lungul timpului, cea mai răspândită fiind bazată pe faptul că reprezintă anotimpurile vara şi iarna, care se împletesc în primăvară, adică în mărţişor.

OBICEIURI DE 1 MARTIE, TRADIŢII DE MĂRŢIŞOR. Legenda spune că, pe când în munții noștri trăiau uriași, o femeie bătrână cu numele DOCHIA avea o fiică vitregă. Într-o iarnă cumplită, DOCHIA i-a dat fetei sale, pe care nu o prea avea la inimă, o haină foarte murdară cerându-i s-o spele la râu până devine albă ca zăpada, după cum se precizează în volumul Tradiții și Obiceiuri românești, coordonat de editura Flacăra.

 Pe cât fata o spăla mai tare însă, pe atât devenea haina mai neagră. Atunci a apărut bărbatul numit MĂRȚIȘOR și a întrebat-o ce face. Ea i-a povestit ce se întâmpla și tânărul, care avea o putere magică, i-a oferit o floare roșie și albă, după care a îndemnat-o să mai spele haina o dată și apoi să se întoarcă acasă. Pânza a devenit albă ca neaua.

Mai multe, pe b365.ro.