Marioara Zăvoranu a încetat din viaţă, după trei luni de suferinţă
Marioara Zăvoranu a încetat din viaţă, vineri dimineaţă, la spital după trei luni de suferinţă.
Marioara Zăvoranu se afla pe patul de suferinţă de la începutul anului, din cauza unei suferinţe renale, timp în care a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de îndepărtare a rinichiului, potrivit spynews.ro. De joi seara, femeia era ţinută în viaţă doar de aparate.
Marioara Zăvoranu instrase în comă, joi seara, fiind ţinută în viaţă doar de aparate. În ultimele trei luni, cât a stat în spital, Mărioara nu s-a putut odihni sau mânca. Se vedea pe faţa ei că trece prin momente grele, a slăbit, era trasă la faţă și abia mai vorbea. De altfel, femeia și-a mutat, practic, biroul de unde se ocupa de afaceri în salonul de spital.
După mai multe ore de comă, timp în care la căpătâiul ei s-au aflat menajerere şi omul de încredere, Marioara a încetat din viaţă în jurul orei 9:30.
Medicii au încercat două ore să o resusciteze, dar în zadar! Nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Rudele au fost anunţate de asistentele medicale de decesul acesteia.