MARIOARA MURĂRESCU A MURIT. Trupul MARIOAREI MURĂRESCU a fost depus la biserică
MARIOARA MURĂRESCU A MURIT. Zeci de oameni au înfruntat gerul pentru a-i spune adio Marioarei Murărescu. Azi, trupul celebrei realizatoare tv a fost depus la biserica Doamna Oltea din Bucureşti. Promotorul folclorului românesc a decedat ieri după o luptă de şase ani cu cancerul.
MARIOARA MURĂRESCU A MURIT. Zeci de oameni au venit la biserica Doamna Oltea şi i-au adus flori celei care a fost un promotor de neclintit al tradiţiilor şi muzicii populare româneşti.
A reuşit să înfrângă de mai multe ori cancerul în ultimii şase ani, dar o banală răceală i-a afectat plămânii, iar joi noaptea organismul ei a cedat. Luni familia va depune trupul neînsufleţit la Televiziunea Română, unde va fi o zi a porţilor deschise, iar marţi Mărioara Murărescu va fi înmormântată la Mănăstirea Cernica.
Numele Marioarei Murărescu este sinonim cu emisiunea TV ,,Tezaur folcloric”, pe care a realizat-o timp de 26 de ani la Televiziunea Publică. Marioara Murărescu s-a născut în Bucureşti, la 1 octombrie 1947.
A vrut sa devină cântăreaţă de operă aşa că în 1972 a absolvit, ca şef de promoţie, Academia de Muzică Ciprian Porumbescu, Facultatea de Compoziţie şi muzicologie. Din păcate, nu a putut cânta muzică de operă din cauza unei afecţiuni la gât. Şi-a luat în schimb doctoratul în folclor şi a ajutat foarte mulţi artişti să se afirme.
În 2003 a fost decorată cu Ordinul Naţional de Merit în Grad de Cavaler, iar în 2009 a primit ordinul Steaua României. În 2008, vedeta a aflat că are cancer.