MENIU

Mare atenţie! Ce se întâmplă dacă facem sex în timpul postului. Avertismentul lui Arsenie Boca

Postul este o perioada de nevointa duhovniceasca mai intensa, in zilele de post urmandu-se o randuiala speciala mai ales din punct de vedere trupesc, spune un articol postat pe crestinortodox.ro.

Postul este viata, caci rostul sau este acela de a-l ridica pe om din cele care il trag spre moarte. Cu cat s-a inmultit insa pacatul in noi, cu atat suntem mai greu de urnit spre cele sfinte, iar trupul ni se arata mai salbatic si mai neascultator. Astfel, pana la a ajunge trupul nostru templu al Duhului Sfant, avem de dus lupte aprige impotriva saltarilor nefiresti ale acestuia. Poftele trupesti pot fi biruite numai prin poftirea celor duhovnicesti (rugaciune, post, nevointe, mila, blandete, tacere).

"Cei ce sunt dupa trup cugeta cele ale trupului, iar cei ce sunt dupa Duh, cele ale Duhului. Caci dorinta carnii este moarte, dar dorinta Duhului este viata si pace; fiindca dorinta carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci nu se supune legii lui Dumnezeu, ca nici nu poate. Iar cei ce sunt in carne nu pot sa placa lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteti in carne, ci in Duh, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi. Iar daca cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Iar daca Hristos este in voi, trupul este mort pentru pacat; iar Duhul, viata pentru dreptate, iar daca Duhul Celui ce a inviat pe Iisus din morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Hristos Iisus din morti va face vii si trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Sau care locuieste in voi. Drept aceea, fratilor, nu suntem datori trupului, ca sa vietuim dupa trup. Caci, daca vietuiti dupa trup, veti muri, iar daca ucideti, cu Duhul, faptele trupului, veti fi vii. Caci, cati sunt manati de Duhul lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu" (Romani 8, 5-14).

Parintele Arsenie Boca, intr-un cuvant despre post, spune: "Firea trupului fiind surda, oarba si muta, nu te poti intelege cu ea decat prin osteneala si foame, acestea insa trebuie conduse dupa dreapta socoteala, ca sa nu dauneze sanatatii. Acestea il imblanzesc, incat nu se mai tine vrajmas lui Dumnezeu. Rugaciunea si postul scot dracii poftei si ai maniei din trup. Foamea imblanzeste fiarele. Cu tot dinadinsul se atrage luarea aminte ca toata lupta aceasta sa nu se duca fara indrumarea unui duhovnic iscusit care stie a cumpani masura, trebuinta si putinta fiecaruia in parte."

Mai multe articole despre:
post relatii Paşte sex arsenie boca