MENIU

Laptele de cartof, salvare pentru diabetici. Cum se prepară

Despre laptele de migdale, cocos, soia, caju sau orez am auzit cu toţii, însă cea mai nouă variantă de lapte vegetal este laptele de cartof, o opţiune potrivită pentru cei vegani şi pentru cei care au intoleranţă la lactoză.

O noutate pe piaţa lactatelor vegetale este laptele de cartof, o băutură care se află în plină ascensiune şi este puternic mediatizată în online, urmând să devină la fel de populară ca şi laptele de soia sau de migdale.

Creat de profeoara Eva Tornberg, de la Universitatea Lund, laptele de cartof este descris drept „delicios de cremos‟, „face spuma perfectă pentru cafea‟ şi „funcţionează la fel ca orice alt lapte‟. 

Dar ce este, mai exact, laptele de cartof? În momentul de faţă, produsul se comercializează în magazinele din Marea Britanie, însă potrivit „The Green Creator‟ această băutură poate fi făcută şi în casă. Ai nevoie de cartofi albi dar poţi folosi şi cartofi dulci, în funcţie de preferinţe. Dacă foloseşti cartofi roşii, băutura rezultată nu va face spumă, scrie dcnews.ro.

Cum se prepară în casă

Se fierb bine cartofii, apoi îi adăugăm în blender cu puţină apă caldă. Punem şi sare, îndulcitori precum mere, sirop de arţar sau vanilie şi, pentru un plus de savoare dar şi de vitamine, câteva linguri de lapte de migdale. Odată ce am amestecat toate ingredientele, este important să filtrăm băutura pentru a crea acea textură cremoasă care-l face deosebit. Ne putem folosi de o sită foarte fină sau de pânză de bumbac, ca pentru brânză.

"Este important să obţii vitamine din alte alimente sau suplimente, deoarece din astfel de băuturi calciul şi vitamina D pot fi mai greu de obţinut‟, spune dieteticianul Catherine Perez, pentru „Prevention‟. Laptele de cartof este recomandat pentru persoanele care au intoleranţă la lactoză. De asemenea, poate fi o opţiune bună şi pentru diabetici sau pentru cei care ţin regim, pentru că nu conţine zahăr şi are foarte puţine grăsimi saturate. Nu în ultimul rând, laptele de cartof este benefic şi pentru mediul înconjurător. Asta pentru că fermele în care se cresc cartofii emit mai puţin dioxid de carbon decât fermele cu vaci. Poate fi consumat ca oricare alt tip de lapte vegetal, rece sau cald. Îl poţi adăuga în cereale de dimineaţă, în cafea sau în smoothie.