MENIU

Justin Bieber și-a anulat concerte mondiale. El și-a găsit consolarea alături de un pastor

<p>JUSTIN BIEBER</p>

Cântărețul canadian Justin Bieber trece prin momente dificile, după cum a precizat pe site-ul său și pe rețelele de socializare, unde a mărturisit că se simte "dezamăgit", relatează online ziarul spaniol ABC.

Ulterior, Bieber și-a anulat concertele din cadrul turneului său mondial, sub pretextul unor "circumstanțe neprevăzute", fără să dea alte explicații, notează agerpres.ro.

După aceste evenimente, vedeta pop pare să-și fi găsit consolarea alături de pastorul evanghelic Carl Lentz.

Așa cum a relatat site-lui TMZ o sursă apropiată bisericii Hillsong, cei doi și-au petrecut majoritatea timpului împreună în luna iulie, considerând chiar că sunt de "nedespărțit".

Multe zvonuri indică posibilitatea ca influența pastorului Lentz să fie motivul suspendării turneului său într-o manieră atât de bruscă. O sursă a declarat Us Weekly că membrii bisericii Hillsong i-ar fi spus că nu trebuie să continue și că "Dumnezeu îl ocrotește".

Totuși, surse apropiate lui Bieber au ieșit în apărarea sa, subliniind că implicarea bisericii nu are nicio legătură cu decizia lui. "Este foarte implicat în grupul bisericii, dar nu a devenit un fanatic, nimic de felul acesta", au precizat ele.

Totul arată că tânărul cântăreț și-a găsit în pastor figura tatălui biologic cu care nu are o relație apropiată. De fapt, în timpul turneului, pastorul a fost mereu prezent dându-i sprijin moral.

El a călătorit alături de Bieber până în Australia și Noua Zeelandă pentru a-i ține companie, fapt ce a contribuit considerabil la consolidarea relației lor.

Pastorul l-a făcut să-și recapete încrederea în el și să se conecteze cu lumea spirituală.

Potrivit lui Justin Bieber, într-o mărturisire făcută la o conferință a bisericii Hillsong la Sydney, "credința lui crește cu fiecare zi". Religia a devenit de asemenea pentru el o cale de scăpare de viața sufocantă de vedetă.

Mai multe articole despre:
pastor credinţă Justin Bieber