MENIU

AVATAR aparţine lui James Cameron. Este decizia instanţei

<p>AVATAR aparţine lui James Cameron</p>

James Cameron a câştigat procesul pe care i l-a intentat, în decembrie 2011, scenaristul Bryant Moore, care l-a acuzat pe regizorul canadian că i-a furat scenariul pentru filmul "Avatar" şi i-a cerut despăgubiri de 2,5 miliarde de dolari.

Conform tmz.com, care a obţinut documentele instanţei, un judecător a clasat cazul lui Bryant Moore, motivând că intriga scenariului său este "palpabil diferită" de ce se întâmplă în "Avatar", scrie Mediafax.ro.

Conform judecătorului care s-a ocupat de caz, asemănările referitoare la intriga SF, combinată cu o poveste de dragoste, este prea vagă pentru a fi protejată de dreptul de autor.

În 2011, scenaristul Bryant Moore l-a dat în judecată pe James Cameron susţinând că regizorul canadian ar fi preluat conceptul filmului "Avatar" din două scenarii care îi aparţin, "Aquatica" şi "Descendants: The Pollination", potrivit dailymail.co.uk.

Acesta nu este singurul proces de plagiat care i-a fost intentat regizorului James Cameron: tot în decembrie 2011, Eryc Ryder a depus plângere la tribunal pentru asemănările dintre filmul "Avatar" şi scenariul scris de el pentru filmul "KRZ 2068", iar în iulie 2013, artistul britanic Roger Dean l-a dat în judecată pe regizorul canadian deoarece acesta i-ar fi copiat ideile în film, cerând despăgubiri în valoare de 50 de milioane de dolari.

Filmul "Avatar" a înregistrat cele mai mari încasări din toate timpurile, 2,8 miliarde de dolari de la lansarea sa, în 2009.

De asemenea, "Avatar" a fost nominalizat la nouă premii Oscar în 2010 şi a câştigat trei distincţii - pentru cea mai bună scenografie, cea mai bună imagine şi cele mai bune efecte vizuale. Acţiunea din "Avatar" are loc pe o planetă îndepărtată, numită Pandora.

Recent, companiile americane 20th Century Fox şi Lightstorm Entertainment au anunţat că vor produce trei continuări ale filmului SF "Avatar" în Noua Zeelandă, unde vor cheltui 500 milioane de dolari neozeelandezi (413 milioane dolari americani) pe efecte speciale şi filmarea scenelor în sistem live action.