MENIU

Îşi dorea nespus să îmbrace rochia de mireasă. După ani, a aflat cel mai crud adevăr despre soţul ei

Îşi dorea nespus să îmbrace rochia de mireasă. După ani, a aflat cel mai crud adevăr despre soţul ei

Kirsten Evan l-a întâlnit pe Aman când avea 17 ani, însă acesta era deja căsătorit şi avea doi copii. Bărbatul, născut musulman, i-au spus femeii cu care urma să se însoare că este divorţat de soţia lui Zabeen. Kirsten a descoperit, după câţiva ani, că Aman este încă însurat şi are şase copii, patru dintre ei i-a făcut în timpul căsătoriei cu ea.

Kirsten, de religie creştină, şi îşi dorea nespus să îmbrace rochia de mireasă, când l-a întâlnit pe Aman, de religie musulmană. Bărbatul se ruga de cinci ori pe zi, nu consuma porc şi nici alcool şi îi impunea iubitei să umble acoperită.

Treptat, femeia s-a izolat de prieteni şi familie. La vârsta de 20 de ani a rămas însărcinată, iar părinţii ei s-au supărat şi nu i-au mai vorbit trei luni. Între timp, tânăra a născut şi, la câteva luni după naştere, în timp ce îşi ţinea bebeluşul în braţe, suna cealaltă soţie, scrie Dailymail.co.uk.

"Spune-i lui Aman că am născut o fetiţă, este al patrulea copil", a spus Zabeen.

Kirsten a povestit că a rămas şocată şi s-a despărţit pentru o perioadă de bărbatul care a înşelat-o, însă după insistenţele lui, ea s-a întors la Aman.

Într-un final, cei doi s-au căsătorit. Şapte ani mai târziu de la nuntă, Kirsten a aflat că Zabeen, cealaltă soţie a lui Aman, era însărcinată cu al cincilea copil.

După ce trecut peste aceste momente, Kirsten a rămas însărcinată cu al doilea copil.

Drama din această familia a luat amploare, când bărbatul cu care s-a măritat i-a dezvăluit că nu a divorţat de prima soţie din cauza unor erori administrative.

Kirsten a descoperit din întâmplare că Aman avea deja saşe copii cu prima nevastă, iar ei aveau doi copii.


Coşmarul a continuat, deoarece Aman nu îi dădea voie să plece şi o ţinea închisă în casă, însă femeia a reuşit să divorţeze într-un final.

Mai multe articole despre:
musulman căsătorie mariaj Kirsten