MENIU

Inspectorii RAR, uimiți de improvizația unui român cu Audi - se activa prin telecomandă din torpedou - FOTO

Un șofer din Bacău s-a prezentat la sediul Registrului Auto Român pentru a obține certificatul de înmatriculare care îi fusese reținut pentru că nu avea ITP-ul.

Inspectorii RAR au fost șocați când au constatat că bărbatul a improvizat un sistem elaborat, controlat printr-o telecomandă, prin care gazele erau evacuate înainte de toba finală.

"Posesorul acestui autovehicul a venit la RAR Bacău pentru redobândirea certificatului de înmatriculare, reținut pentru lipsa ITP. Până aici, nimic anormal am putea spune, cu excepția faptului că a circulat fără inspecția tehnică periodică valabilă.

Si cu excepția lipsei filtrului de particule (DPF). Și cu excepția prezenței unui sistem de tipul “exhaust cut-off”, care putea fi activat cu telecomanda din torpedou. Practic, această improvizație face ca evacuarea gazelor și a sunetului să se facă înainte de toba finală.

Lipsa filtrului de particule (DPF), combinată cu schimbarea fluxului normal al evacuării, nu mai asigură încadrarea în norma de poluare specifică acestui autovehicul și reprezintă o modificare neomologată adusă sistemului de evacuare. Pe scurt, motiv de respingere la inspecția tehnică periodică", scrie Registrul Auto Român, pe pagina de Facebook.