MENIU

Impactul neașteptat pe care muzica îl are asupra copiilor

Ai observat că atunci când suntem veseli sau trişti, începem să fredonăm melodii? Muzica aduce emoţie, bucurie, relaxare. Ea este considerată o metodă terapeutică. Și mai nou s-a descoperit că muzica poate îmbunătăți și abilitățile lingvistice ale copiilor. În acest sens, un studiu realizat de cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology arată că lecțiile de pian au un efect foarte specific și asupra preșcolarilor.

În cazul acestora, distingerea diferitelor clape se traduce printr-o diferențiere mai bună a cuvintelor rostite. „Copiii nu au prezentat o îmbunătățire a capacităților cognitive generale, dar au făcut progrese în ceea ce privește diferențierea cuvintelor, în special pentru consoane", a declarat Robert Desimone, unul dintre autorii studiului.

În plus, cercetările au mai arătat că muzica ar putea să fie mai benefică pentru îmbunătățirea capacităților lingvistice la copii chiar și decât orele suplimentare de citit.

Ce efect are muzica asupra creierului nostru

Potrivit oamenilor de știință, efectele muzicii asupra creierului sunt nenumărate. Ba, mai mult, efectele muzicii se resimt și asupra sănătății fizice, nu doar a celei mintale.

Un studiu britanic a arătat că muzica are puterea de a reduce durerea şi anxietatea la persoanele care au suferit o intervenţie chirurgicală. Analiza a 7.000 de pacienţi supuşi operaţiilor a avut ca concluzie faptul că cei care au ascultat muzică după intervenţia chirurgicală au simţit mai puţină durere şi anxietate, comparativ cu cei care nu au făcut acest lucru.

Un alt efect al muzicii este acela că creşte nivelul de dopamină, motiv pentru care mulți specialiști recomandă terapia prin muzică. Un studiu realizat în 2011 la Universitatea McGill din Canada a arătat că ascultarea muzicii creşte nivelul de dopamină produs în creier.

Alt studiu arată că nostalgia e emoția predominantă atunci când ascultăm muzică tristă – ceea ce înseamnă că ascultăm melodii deprimante ca să ne amintim de perioade mai fericite. Studiul a mai descoperit că ascultarea unui cântec trist e mai bună pentru creier, atunci când trecem prin emoții complexe, decât un cântec vesel.

Sursa

Mai multe articole despre:
muzică melodii lectii pian