Imagini şocante! Copil de un an abuzat de bonă, în timp ce părinţii se aflau în vacanţă
Un băieţel de doar un an din China a fost la un pas de moarte, după ce femeia care avea grijă de el l-a obligat să mănânce cu forţa şi îi îndesa efectiv mâncarea pe gât.
Băieţelul a fost diagnosticat cu pneumonie de aspiraţie, după ce bona i-a îndesat mâncarea în gură şi l-a ţinut de nas pentru a fi sigură că băieţelul va înghiţi mâncarea. Şi abuzurile femeii de 40 de ani nu s-au oprit aici, ba chiar bona a fost surprinsă cum îl lovea pe micuţul de numai un an cu palmele peste faţă.
Scenele şocante au fost descoperite chiar de părinţii copilului, care se aflau într-o călătorie de afaceri în acel moment şi au montat camere de supraveghere care transmiteau live tot ceea ce se întâmpla în casa lor.
Aceştia s-au întors imediat acasă şi l-au dus pe cel mic la spital, care a fost diagnosticat cu pneumonie de aspiraţie, din cauza modului brutal în care a fost hrănit, scrie Dailymail.
Iniţial bona a negat acuzaţiile, dar apoi le-a povestit părinţilor că a avut o zi proastă în acea zi. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.