MENIU

Și-a făcut o albire a dinților, dar rezultatul este HORROR. A plâns când s-a privit în oglindă

<p>Dentistul groazei. Un stomatolog a mutilat 100 de pacienţi. Iată ce a păţit c&acirc;nd s-a aflat!</p>

O femeie din Marea Britanie și-a pierdut dinții din față după ce a mers să-și facă un tratament de albire a dinților la un cabinet neautorizat.

Kellie Taylor este nevoită să poarte acum proteză, pentru că substanța pe care medicul dentist a folosit-o ca să-i albească dinții a lăsat-o fără dinții din față.

Potrivit mirror.co.uk, gingiile femeii erau atât de afectate de peroxid, încât medicul nu a avut altă alternativă decât să-i scoată dinții. În vârstă de 43 de ani, Kellie a plătit 65 de lre sterline pentru o singură ședință, dar nu a suspectat nici o clipă ce îi făcea dentistul.

La jumătatea ședintelor, britanica a început să-și simtă dintii dureroși și sensibili. Nu stia de ce, dar a banuit ca ar fi din cauza tratamentului de albire. Într-un final, medicul a trebuit să-i scoata dintii care o dureau.

Acum, Kellie intentonează s-o dea în judecată pe cosmeticiană că a lăsat-o fără dinți și să-i ceară despăgubiri dupa ce aceasta a recunoscut că nu are autorizatie de practicare a meseriei.

Mai multe articole despre:
dinţi Proteză albire a dintilor stirba