MENIU

Horoscop 23 august. Începe Sezonul Fecioarei: ce au pregătit astrele pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 septembrie - Influența lui Mercur retrograd

Între 23 august și 23 septembrie avem sezonul Fecioarei, care ne arată, în primul rând, că toți copiii născuți în acest interval vor fi în zodia Fecioarei, guvernați de Mercur. Atunci când Soarele intră într-un semn, vom fi cu toții influențați de energia acestuia. În ciuda instinctului majorității oamenilor de a începe un nou capitol în ianuarie, sezonul Fecioarei ar putea fi de fapt cel mai bun moment pentru curățenie și un nou stil de viață. 

Previziuni. Pe 23 august, Soarele își începe tranzitul în semnul Balanței.

De reținut că acest sezon al Fecioarei debutează în acceași zi cu retrogradarea lui Mercur în același semn. Până pe 15 septembrie, efectele retrogradării ne vor da bătăi de cap.  

Când Soarele intră într-o zodie înseamnă că începe zodia respectivă, întrucât poziția Soarelui arată zodia într-o astrogramă. Intrarea Soarelui într-un semn arată felul în care se schimbă energia, se schimbă lumina. Imaginează-ți că ai o casă cu 12 camere, Din lună în lună, Soarele luminează câte o cameră. Soarele este cea mai mare stea din sistemul nostru solar și simbolizează viață, energie, vitalitate.

Berbec/ Ascendent în Berbec

Soarele intră în casa a 6-a la voi. Trebuie neapărat să îți faci curățenie în viață, la propriu și la figurat, să vezi unde nu ai fost foarte atent, să vezi unde nu ai fost foarte organizat. Este foarte important să te concentrezi pe sănătate, stil de viață și să vezi cum muncești, cum eficientizezi munca. Și înhamă-te cu multă răbdare! Până pe 15 septembrie, ai parte și de Mercur retrograd în aceeași zonă. Deci vor apărea probleme cu treburile gospodărești și chestiunile administrative. 

Taur/ Ascendent în Taur

Soarele la voi luminează casa a 5-a, deci este vorba despre iubire, afecțiune, creativitate, dar și relația cu copiii. Există posibilitatea să (re)apară câteva probleme în cadrul relației cu aceștia, mici neînțelegeri. Casa a 5-a vorbește și despre creativitate, deci ai putea să o folosești în așa fel încât să îți avantajeze munca și să obții rezultate interesante. Sau să te întorci la unele pasiuni și hobby-uri. 

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

La tine, Soarele tranzitează casa a 4-a, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că ai nevoie de curățenie în casă, dar și în familie. Gemenii trebuie să facă ordine, să mai arunce din ce este învechit, din ce ocupă mult spațiu și nu le mai folosește. Să nu uităm că, în aceeași casă, va fi până pe 15 septembrie și Mercur retrograd. Vor reapărea unele discuții cu rudele de care ai fugi mult timp. De asemenea, te mai poți confrunta cu probleme legate de tehnologie.  

Rac/ Ascendent în Rac

Soarele trece în casa a 3-a, care vorbește despre comunicare, desigur. Vorbim despre procese ale gândirii, dar și despre relații sociale sau familiale. Ar putea fi considerată o casă a fraților și a surorilor și a felului în care interacționăm cu aceștia. În același, timp casa a 3-a poate aduce în discuție călătoriile în apropiere, excursiile. Și cum este și Mercur retrograd tot în casa a 3-a, îți dai seama că vor fi și destule amânări, anulări și limitări. 

Leu/ Ascendent în Leu

Soarele tranzitează casa a 2-a la voi, așadar, vorbește despre banii pe care îi aveți, banii pe care vreți să îi faceți, despre venituri și cheltuieli, despre resurse naturale, despre talente, despre potențial și deseori despre valoare. Ce anume consideri a fi valoros. Este cazul să îți (re)verifici veniturile, dar și cheltuielile. Pentru că vor apărea unele noi. Atenție la facturile neplătite! 

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

În primul rând, la mulți ani! Până pe 23 septembrie, veți fi sărbătoriți! Soarele intră în semnul vostru, așa că toate reflectoarele sunt pe voi. De data aceasta este vorba despre faptul că aveți multe resurse, dispuneți de energie, dar vă poate aduce și multă agitație și implicit, multă oboseală, epuizare. Nu vă neglijați nici aspectul fizic, imaginea va conta mai mult decât de obicei. Îl aveți în vizită și pe Mercur, guvernatorul vostru, care este și retrograd. Deci vă puteți ocupa de proiectele amânate. 

Balanță/ Ascendent în Balanță

Soarele intră în casa a 12-a, Casa a 12-a este una extrem de interesantă și ne aduce în prim-plan alt gen de dedesubturi, și anume cele din adâncul mării, cele greu de observat cu ochiul liber, dar ușor de simțit cu puterile intuiției. Este o casă a retragerii, izolării, nevoii de rugăciune și de refacere. Ar putea fi vorba aici și despre sănătate, în special sănătate mintală. Și cum Mercur retrograd se plimbă tot pe acolo, mulți dintre voi vor fi chinuiți de fantomele trecutului. Recomand grijă suplimentară pentru sănătatea.  

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Soarele tranzitează casa a 11-a. Ne referim la vocea colectivității, la cercul de prieteni, la oamenii din grupul tău social. Pe de altă parte, aici este casa care vorbește despre planuri de viitor, invenții și tehnologie. Dar cum ai parte și de Mercur retrograd, vă veți reîntâlni cu oameni care nu i-ați mai văzut de ani de zile. Veți ajusta multe dintre planuri. 

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Soarele tranzitează casa a 10-a. Vorbim, în același timp, despre cariera ta, despre relația cu șefii, ce anume se întâmplă la serviciu, ce decizii ar putea lua superiorii sau la nivel mai înalt, chiar instituțiile țării. Toate aceste domenii vor avea atenția ta. Dacă vrei un alt loc de muncă, îți recomandăm ca, până pe 15 septembrie, să nu forțezi nimic. Pentru că Mercur retrograd se află în același sector astrologic. 

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Soarele tranzitează casa a 9-a. Sezonul Fecioarei poate veni cu studii, călătorii și schimbări în zona principiilor voastre. În ceea ce privește plecările, într-adevăr puteți să faceți foarte multe drumuri, dar cu multe economii. Nu uitați de retrogradarea lui Mercur! Trebuie să verificați toate detaliile administrative din timp. Totodată, trebuie să fiți mai atenți la informațiile pe care le primiți, să le verificați. Să fiți mai atenți la actele pe care le semnați.

Vărsător/ Ascendent în Vărsător

Soarele va tranzita casa a 8-a, o casă a dedesubturilor. Pentru voi s-ar pute să nu fie un moment prea bun din punct de vedere financiar. Este posibil să nu vă mai puteți amâna datoriile, sau să fie nevoie urgentă să plătiți ceva chiar dacă ați fi preferat să mai așteptați. Aveți mare grijă la taxe, la impozite, dar și la banii pe care îi aveți la comun cu partenerul. E posibil să descoperiți niște schimbări acolo și nu prea vor fi pe placul vostru. Cum Soarele va face opoziție cu Saturn, vor apărea destule blocaje financiare. 

Pești/ Ascendent în Pești

Soarele tranziteaza casa a 7-a și îți va dezvălui detalii despre relațiile tale, atât cele amoroase, cât și cele profesionale. Va fi vorba despre cum ești tu în raport cu ceilalți și cum te pot afecta acțiunile celorlalți. Așadar vă așteaptă o perioadă potrivită pentru a relua legătura cu unii oameni dragi, însă veți fi pretențioși, ceea ce este un lucru foarte bun pentru voi. Există riscul întoarcerii și la foști parteneri. 

Sursă text: Astrosesns