Horoscop 2 aprilie. Decizia luată astăzi îți va schimba radical viața
Iată ce vă rezervă astrele pentru ziua de sâmbătă, 2 aprilie 2022.
Berbec
Chiar dacă ai impresia că ai ajuns în fața unei uși închise, nu te pripi să tragi concluzii. Uneori, chiar și piedicile au rostul lor.
Taur
O idee fulgerătoare a unui coleg te lasă fără replică. Din orice direcție se poate ivi o surpriză care nu-ți dă timp de gândire sau de reacție.
Gemeni
Ai tot încercat să obții venituri de la alții prin metode nu prea corecte. Este cazul să devii mai serios din acest punct de vedere.
Rac
Ești pregătit să preiei obligații pe care oricum le duci în spate cu maturitate. De data aceasta, simți o povară și mai mare.
Leu
Nu ai motive de îngrijorare, totul evoluează într-o direcție pozitivă, dar ți-ai cam pierdut încrederea în propriile tale forțe.
Fecioară
Atașamentele față de membrii familiei nu ți-au adus tot timpul mulțumiri, dar tu tot insiști să comunici cu ei.
Balanță
Ai păstrat alături oameni care ți-au făcut mult rău, dar de care nu vrei să de detașezi. Ar fi cazul s-o faci.
Scorpion
Nu suporți să-i vezi pe alții că obțin ceva fără să merite sau că sunt apreciați pentru munca altora, mai ales că tu cunoști adevărul.
Săgetător
Nu ai chef de nimic obositor și refuzi orice invitație de a participa la o activitate solicitantă. E weekend.
Capricorn
Cântărește cu sinceritate resursele de care dispui în fața unei noi provocări ce ți se deschide. Nu supraestima!
Vărsător
Orice problemă care te frământă are întotdeauna rezolvare, deci nu te împovăra singur cu griji inutile. Stresul nu te ajută la nimic.
Pești
Cheltuielile exagerate făcute pentru a te lăuda nu ți-au adus nimic pozitiv, deci e cazul să nu mai arunci cu banii în stânga și dreapta.