Gest obscen al unei prezentatoare BBC, transmis în direct. A arătat degetul mijlociu înaintea unei știri despre Boris Johnson
Gest obscen al unei prezentatoare BBC, în deschiderea jurnalului de prânz al televiziunii britanice de stat. Mai mult, s-a întâmplat chiar înainte de a fi transmisă știrea despre audierea fostului premier Boris Johnson în dosarul COVID. Astfel telespectatori au avut surpriza să o vadă pe cunoscuta prezentatoare arătând degetul mijlociu.
Maryam Moshiri și-a cerut scuze pe platformele de socializare, explicând că a fost vorba de o glumă adresată unui coleg, fără să observe că era deja în direct.
Moshiri, una dintre principalele prezentatoare ale BBC News, a fost observată la începutul buletinului de știri de la prânz ridicând degetul mijlociu, imediat după încheierea recunoscută a programului, conform Mirror.
Prezentatoarea a avut nevoie de câteva secunde pentru a-și da seama că transmisiunea era în desfășurare și a continuat apoi să prezinte titlurile referitoare la apariția lui Boris Johnson în cadrul anchetei Covid, menținând un ton serios și calm.
Maryam Moshiri și-a cerut scuze joi dimineața pe platforma X, explicând faptul că era o glumă privată şi nu intenţiona ca momentul să fie văzut de public.
„Nu a fost intenția mea ca acest lucru să se întâmple și îmi pare rău dacă am jignit sau supărat pe cineva. Nu am arătat degetul mijlociu telespectatorilor și nici vreunei persoane. A fost o glumă prostească pentru un număr mic de prieteni”, a spus ea.
Gestul a stârnit un val de reacții. Unii telespectatori sau comentatori s-au simțit jigniți, cerând chiar retragerea finanțării pentru BBC, în timp ce alții au fost pur si simplu amuzați.