Gabi Cristea a slăbit 7 kg într-o lună! Care e dieta ei spectaculoasă
Gabriela Cristea a reuşit să slăbească spectaculos într-un timp record.
Astfel, vedeta TV a reuşit să dea jos 7 kilograme în numai o lună. Totul datorită alimentaţiei sănătoase. Ea a renunţat la alimentele procesate în favoarea legumelor şi fructelor şi astfel transformările sunt spectaculoase.
“Nu am facut nimic in mod special, insa, m-am obisnuit sa mananc sanatos si, in special, foarte multe salate. E adevarat este si sezonul in care alimentatia se bazeaza mai mult pe vitamine decat pe proteine, iar eu sunt adepta stilului de viata bazat pe ce simte organismul, nu pe ce ii impui. Astfel, daca toamna si iarna, de regula, prefer sa consum carne de pui sau de porc, primavara si vara merg pe legume! Anul acesta, la sugestia unor cunostinte, am incercat sa pun si multa lamaie in preparatele culinare, ceea ce duce la pierderea unor kilgrame serioase si la reducerea grasimilor. In fiecare dimineata, inainte de masa, beau o cana de apa calduta cu o lamaie stoarsa, si ma simt foarte bine. Am energie pentru o zi intreaga, in plus, am observat ca am slabit si, fireste, pare totul perfect”, a declarat Gabi Cristea pentru WOWbiz.ro.