MENIU

Floarea din grădina românilor cu o simbolistică uluitoare: dacă spui o rugăciune atunci când înflorește, este ascultată de Dumnezeu și ți se îndeplinește

Regina Noapții/Profimedia

Regina Nopții nu este doar floarea care înmiresmează grădinile cu parfumul ei seducător, la lăsatul serii, în lunile de vară și, uneori, până în septembrie-octombrie. Considerată a fi un dar al naturii, de numele ei sunt legate o mulțime de legende. Conform uneia dintre ele, despre Regina nopții se crede că în timp ce înflorește, orice rugăciune trimisă către Dumnezeu se va îndeplini.

Regina nopții, cunoscută științific sub numele de "Nicotiana alata", își are originea în zonele tropicale. Floarea mai este numită și „Tutunul ornamental”, relatează Click.ro.

Cele mai toxice flori din grădină. Dacă le plantezi pe lângă legume, îți vor distruge toată recolta

A primit numele după Jean Nicot, un diplomat francez din secolul al XVI-lea, acesta fiind, de altfel, și cel care a introdus planta de tutun în Franța și a promovat utilizarea sa medicinală și recreațională.

Ritualul perfect cu lavandă pentru a curăța energiile nefaste din casa ta

În China, numele său înseamnă „moment intens de glorie”, iar în Japonia „minune sub lună”. În India, floarea este numită „floarea de lotus a nopții”, fiind, totodată, și floarea zeului creației, Brahma.

Întrebarea care se află pe buzele tuturor bărbaților: Câte flori se pun într-un buchet, înainte de a le oferi?

Regina Nopții este o floare bogată în simbolism, fiind înconjurată de legende fascinante. În anumite culturi, floarea reginei nopții este asociată și cu spiritul feminin și puterea seducției. Uneori, aceasta este privită ca un simbol al frumuseții care înflorește în întuneric, reprezentând optimism și speranță în cele mai dificile momente ale vieții.