MENIU

Fiul unui celebru actor a recunoscut că a ucis și dezmembrat un bărbat

Dezvaluire ingrozitoare

Un spaniol în vârstă de 29 de ani a mărturisit că a ucis şi dezmembrat un bărbat pe insula turistică Koh Phangan din sudul Thailandei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AFP. 

Fragmente de corp, inclusiv şoldurile şi coapsele, au fost descoperite joi într-o groapă de gunoi. Potrivit poliţiei, acestea aparţineau unui chirurg plastician columbian în vârstă de 44 de ani, Edwin Arrieta Arteaga.

Tânărul spaniol şi victima sa se cunoşteau înainte de a ajunge pe insula Koh Phangan, a precizat poliţia, care a deschis o anchetă pentru crimă.


Daniel Sancho Bronchalo, care a sosit în Thailanda la 31 iulie în calitate de turist, a "recunoscut" crima, a declarat şeful poliţiei din Koh Phangan, Panya Niratimanon.

Suspectul, care lucrează ca chef, este fiul actorului spaniol Rodolfo Sancho, potrivit presei. Contul de Instagram al victimei era urmărit de Daniel Sancho şi etichetat în unele dintre postările sale.

Nu a existat nicio reacţie din partea ambasadei spaniole din Bangkok, a lui Rodolfo Sancho sau a agentului său.

Insula Koh Phangan, situată în Golful Thailandei şi foarte apreciată pentru plajele sale cu nisip alb, atrage, de asemenea, mii de turişti pentru celebrele sale "petreceri cu lună plină".

Mai multe articole despre:
dezvaluire crima