Fenomene incredibile în Munţii Bucegi: oamenii dispar şi apoi apar în alte locuri
Se pare că munţii Bucegi ar fi presăraţi de locuri misterioase şi zone încărcate energetic unde oamenii resimt simptome stranii. Se vorbeşte despre faptul că aici există portaluri prin care oamenii dispar şi apoi apar în alte locuri şi că aceşti munţi sunt traversaţi de zeci de tuneluri subterane de zeci de kilometri, scrie antenastars.ro.
Tot în munţii Bucegi se mai spune că există locuri în care oamenii se vindecă miraculos datorită "apei vii" şi a gurilor de rai. Unul dintre aceste locuri ar fi pe un drum forestier care leagă Buşteniul de Gura Diham, acolo unde existenţa unor pietre ciudate care seamănă cu nişte lespezi funerare dă naştere unor fenomene care nu pot fi explicate.
Peştera Focului Viu ascunde multe legende. Una dintre ele vorbeşte despre o familie de uriaşi pe care Decebal a adăpostit-o în Apuseni cu condiţia ca aceasta să-i păzească aurul ascuns în peşteră. Într-o zi, oamenii care au venit să fure comoara l-au momit pe mezinul familiei cu mâncare otrăvită. Băiatul a murit, dar nici prădătorii nu au avut o soartă mai bună. Şi-au găsit sfârşitul sub bolovanii care au căzut peste ei în momentul în care au încercat să intre în peşteră.