MENIU

Femeile din zodiac care vor înșela toată viața

Femeile din zodiac care vor înșela toată viața

Chiar dacă trădarea aduce suferință ambilor parteneri, deci nici inițiatorul său nu este lipsit de durere, mulți dintre noi nu o putem împiedica. Fie că ne aflăm sau nu în relații fericite, ceva din firea noastră ne face sensibili la tentații și ne provoacă să ne dorim mereu mai mult decât avem!

Iată care sunt infidelele zodiacului, femeile care vor înșela chiar și atunci când sunt peste măsură de fericite!

Leu

Din păcate pentru bărbați, regina trădărilor din zodiac este și una dintre cele mai strălucitoare și mai atrăgătoare zodii. Deși Leoaica are un suflet generos, problema este că tânjește să fie mereu steaua din viața oricui. Cât timp iubitul ei o va trata ca pe o întruchipare a zeițelor pogorâte pe pământ, relația va fi destul de stabilă, dar în momentul în care dă cel mai mic semn că nu o mai divinizează ca pe o ființă superioară, trădarea e la doi pași.

De asemenea, nativa trebuie să se lupte și cu impulsul de a-i vrăji pe toți cei din jur. Mai ales dacă un tip o atrage, i se va părea foarte greu să îi reziste, pentru că va simți instinctiv dorința de a-l avea la picioarele ei. Și cum are un suflet fierbinte, extrem de sensibil în fața poftelor de orice tip, îi va fi dificil să nu cedeze infidelității! Citește continuarea.

Mai multe articole despre:
horoscop