MENIU

Era cerşetor şi îngheţa de frig pe străzi. O minune i-a schimbat viaţa când nici nu se aştepta

Viaţa unui bărbat fără adăpost din Manchester, Marea Britanie, s-a schimbat complet, ca prin minune, în timp ce-şi căuta o haină cu care să se încălzească.

Frank Boorer are 45 de ani şi până nu demult trăia pe străzi. Se descurca extrem de greu, nevoit fiind să îndure frigul şi foamea.

Viaţa lui a căpătat, însă, o turnură neaşteptată anul trecut. Britanicul a aflat că în oraş s-a deschis primul magazin pentru persoanele fără adăpost, aşa că s-a dus la butic în speranţa că va găsi o haină groasă, care să-i ţină de cald.

Acolo a cunoscut-o pe June, o tânără care făcea voluntariat. Deşi cei doi nu au stat decât puţin de vorbă, bărbatul s-a îndrăgostit pe loc de ea.

Ulterior, s-au mai întâlnit de câteva ori, apoi între ei s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste, scrie The Sun.

Drept urmare, după numai câteva luni, Frank a cerut-o în căsătorie pe June, iar cei doi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii organizate în Cipru.

"Sunt atât de fericit că m-am dus în ziua aceea, după haină", a mărturisit britanicul. "Nunta a fost perfectă. Ceremonia a avut loc la un hotel aflat chiar lângă plajă. (...) Am fost copleşit de numărul mare de oameni care ne-au aflat povstea. A fost minunat", a adăugat el în cele din urmă.