EFICIENŢĂ MAXIMĂ la transportul în comun, în China: TRENUL care trece prin BLOC
China dă un nou sens eficienţei transportului în comun. O linie de tren, dintr-un oraş din sud-vestul ţării, trece direct printr-un bloc de locuinţe şi are staţie la un etaj intermediar.
Liniile de tren sunt construite pe ambele sensuri şi sunt date în exploatare din 2004. Autorităţile chineze au ales acest traseu pentru că terenul accidentat din zona respectivă nu permitea amplasarea segmentului respectiv de cale ferată în altă parte. Aşa că pentru a deservi un număr cât mai mare de călători, s-a luat decizia ca linia să treacă direct printr-o clădire rezidenţială. Deşi sunt literalmente la doi paşi de staţie, locatarii sunt nemulţumiţi de zgomotul puternic şi de riscurile producerii unor accidente.