Efectele îngrijorătare provocate de extinderea zonei tropicale din cauza schimbărilor climatice
Zona tropicală continuă să se extindă din cauza schimbărilor climatice, dar într-un ritm inferior celui estimat de specialiști în 2009, constată un studiu publicat simultan duminică în Australia, Singapore și Myanmar, relatează EFE, potrivit AGERPRES.
Actuala cercetare, care se bazează pe 30 de studii realizate de zece instituții academice, face o comparație cu previziunile făcute în 2009 de Universitatea James Cook din Australia, conform căreia zona tropicală ar fi urmat să crească cu 222 de km până la 533 în termen de 25 de ani. Noul studiu constată că extinderea a avut loc în ambele emisfere terestre și a fost cuprinsă între 138 de km și 277 de km.
Acest fenomen va avea consecințe asupra dificilei probleme a gestionării apei și a agriculturii și poate duce la deplasări de populații și la îmbolnăviri, a avertizat coordonatorul studiului, Jo Isaac, într-un comunicat de presă. Totodată, experții leagă extinderea zonelor tropicale și de producerea furtunilor tropicale în regiuni în care anterior nu se înregistrau asemenea manifestări meteorologice.
În 2050, jumătate din populația lumii și 67 % dintre minorii sub 15 ani vor trăi în regiuni tropicale, mai ales în Africa, sunt de părere autorii cercetării, care susțin că acest lucru 'obligă la regândirea priorităților la nivel mondial referitoare la ajutoare, dezvoltare, cercetare și educație'.
Regiunea tropicală a crescut în ultimii 30 de ani mai mult decât restul lumii, ajungând să reprezinte 18,7 % din economia globală, față de numai 14,5 % în anul 1980, conform studiului publicat duminică.