Efect halucinant, dar fără droguri, descoperit de un cercetător în timp ce studia psihologia umană
De multe ori ai privit fix în ochii unei persoane, fie pentru a vedea care clipește primul sau pentru a-ți da seama dacă minte. Dar ai încercat vreodată să te uiți timp de zece minute în ochii cuiva? Ei bine, se întâmplă câteva lucruri în creierul tău când faci asta. Cercetătorii au încercat să afle răspunsul ca să știi pe viitor când încerci așa ceva.
Un psiholog italian a descoperit un mod inedit prin care poți avea halucinații fără a folosi droguri. Se pare că totul constă în a privi în ochi timp de zece minute o persoană. Deși, nu îți vine să crezi, acest lucru este cât se poate de real.
În acest sens, Giovanni Caputo de la University of Urbino a realizat un experiment la care au participat 20 de tineri, dintre care 15 femei. În cadrul studiului, un grup de participanți au fost plasați într-o cameră destul de întunecoasă, în perechi, cu o distanță de un metru între ei. Iar timp de zece minute au fost puși să se uite în ochii partenerului.
Al doilea grup, cel de control a primit ca sarcină să se uite timp de zece minute la un perete gol, în aceleași condiții de luminozitate. Acestora nu li s-a spus foarte mult despre studiu, cu excepția faptului că cercetarea vizează o experiență meditativă cu ochii deschiși.
Ce se întâmplă în creierul tău când te uiți fix în ochii unei persoane timp de zece minute
Participanții la studiu au declarat că au avut parte de experiențe extra-corporale, care au implicat halucinații puternice. Ei au început să vadă fața persoanei din față ca pe cea a unui monstru, rude sau chiar fața proprie.
Mai mult, 90% din participanți au spus că au văzut fața celuilalt deformată, 75% au spus că au văzut un soi de monstru, 50% au spus că au văzut trăsăturile lor în fața celuilalt, iar 15% au spus că au văzut fața unei rude.
„De vină ar putea fi adaptabilitatea neuronală – atunci când suntem expuși la un stimul neschimbat pentru o perioadă mai lungă de timp, neuronii noștri au tendința să își încetinească activitatea", a explicat Susana Martinez-Conde.