MENIU

După o ceartă cu iubita, a încălecat pe bicicletă şi dus a fost. Unde s-a oprit

Un bărbat din China a găsit o modalitate inedită pentru a-şi descărca nervii atunci când se ceartă cu iubita lui: urcă pe bicicletă şi pleacă la plimbare.

Cea mai aspră discuţie în contradictoriu cu partenera lui l-a făcut să pedaleze peste 2.000 de kilometri. He Ganhui a plecat din oraşul Foshan, acolo unde locuieşte, şi a ajuns până în Beijing, scrie Daily Star.

„Am împrumutat o bicicletă de la un prieten şi am plecat, fără să mă mai gândesc la nimic, spre Beijing. Era prima mea călătorie atât de lungă şi nu ştiam exact la ce să mă aştept. Nu ştiam nici măcar cum să repar o pană”, a povestit chinezul.

Călătoria a căpătat în scurt timp o întorsătură neaşteptată. În timp ce se afla pe drum, iubita lui l-a sunat, iar când a aflat ce face, a decis să pornească şi ea pe urmele lui.

Cei doi au pedalat împreună de-a lungul coastei estice a Chinei, au trecut prin Shanghai, Shandong, Jiangsu şi Zhejiang, apoi au ajuns în Beijing.

„Ce e minunat, e că pe drum nu ne-am certat absolut deloc”, a mărturisit Ganhui amuzat.

Mai multe articole despre:
China Beijing bicicletă ceartă He Ganhui