Doliu uriaș în lumea muzicii - A murit omul care le-a influențat decisiv cariera lui Celine Dion, Bonnie Tyler și multe alte vedete internaționale
A murit un important compozitor. El a colaborat de-a lungul timpului cu multe nume grele ale industriei internaționale.
Compozitorul şi textierul american Jim Steinman, ale cărui versuri au contribuit la succesul unor artişti precum Celine Dion, Meat Loaf şi Bonnie Tyler, a decedat la vârsta de 73 de ani, informează marţi DPA.
Muzicianul a fost transportat de urgenţă la spital în timpul nopţii de duminică spre luni şi a murit pe 19 aprilie, a relatat site-ul dedicat celebrităţilor TMZ.
Steinman a compus albumul de debut al cântăreţului Meat Loaf, \"\"Bat Out of Hell\"\" (1977), care s-a vândut în 40 de milioane de exemplare, cântecul de succes \"\"Total Eclipse of the Heart\"\", interpretat de Bonnie Tyler, precum şi alte piese ajunse pe primele locuri ale topurilor muzicale, inclusiv versiunea piesei "It\"s All Coming Back to Me Now" interpretată de Celine Dion.
Omagii dedicate personalităţii şi creaţiilor artistului au început să fie publicate pe reţelele de socializare după anunţul decesului său.
\"\"Jim Steinman a fost o adevărată legendă şi patronul spiritual al baladelor sentimentale\"\", a scris criticul de film William Bibbiani pe Twitter. \"\"Sunt copleşit de cât de trist sunt. Compunea genul acela de muzică pe care îl simţeam foarte aproape de suflet\"\", a adăugat el.
Nu au fost făcute publice detalii despre decesul compozitorului în afara faptului că moartea acestuia a fost subită, a mai precizat TMZ. La începutul anilor 2000, artistul a suferit un accident vascular cerebral şi a trebuit să înveţe din nou să vorbească, însă deocamdată nu este clar dacă decesul a avut legătură cu acest eveniment din istoricul său medical.