Noi detalii despre Răzvan Ciobanu. Avea probleme cu cămătarii
Apropiaţi ai lui Răzvan Ciobanu au afirmat că acesta obişnuia să se împrumute la cunoştinţe şi la cămătari şi să nu le mai returneze banii acestora. În plus, se pare că el cumpăra şi droguri pe datorie!
„Răzvan Ciobanu avea în continuare datorii, chiar dacă la un moment dat a ajuns să spună că a terminat cu ele. Obişnuia să împrumute şi să nu mai returneze, acesta era modul în care putea să-şi satisfacă toate capriciile extravagante“, a spus un apropiat al lui Răzvan Ciobanu pentru WOWbiz.
După cum a dezvăluit Mara Bănică în emisiunea lui Dan Capatos de la Antena 1, problemele lui Răzvan Ciobanu au început în anul 2010, iar de atunci el nu şi-a mai putut reveni din punct de vedere material. Din cauza datoriilor, el şi-a închis atunci atelierul de modă şi a rămas fără trei maşini care au ajuns la persoanele fizice şi juridice cărora le datora bani.
Presa tabloidă relata anii trecuţi chiar şi un episod şocant care a avut loc în anul 2011. La acea vreme, Răzvan Ciobanu se împrumutase de la cămătari, iar după ce timp de mai multe luni nu a putut să le restituie acestora banii, ei i-au incendiat casa din Vâlcea, din localitatea Mălaia. Incidentul nu a fost foarte mediatizat în trecut, însă acum, odată cu teoria potrivit căreia Răzvan Ciobanu a fost ucis pentru datorii, povestea capătă alte proporţii.